

.png)
Development of Research infrastructure for EMerging Advanced composite materials dedicated to innovative STator ogv technologies for aircrafts Engine noise Reduction - REMASTER
cod MySMIS : 132263
Nr. Contract: 12/1.1.3H/28.04.2020
"Proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operational Competitivitate 2014-2020"
Axa prioritară 1: Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivităţii economice și dezvoltării afacerilor
Acțiunea: A. 1.1.3 Crearea de sinergii cu Orizont 2020
"Pentru informaţii detaliate despre celelalte programe cofinanţate de Uniunea Europeana va invitam sa vizitaţi www.fonduri-ue.ro ."

OBIECTIVE PROIECT
Obiectivul general al proiectului de complementaritate, acronim REMASTER, este de a crește capabilitățile de cercetare în domeniul arhitecturilor de materiale inteligente, cu greutate redusă și performanțe structurale ridicate, al proceselor de fabricație avansate, și al investigațiilor experimentale pentru tehnologii inovative referitoare la statoarele ventilatoarelor motoarelor de tip turbofan (turboventilatoare), în vederea reducerii zgomotului produs de motoarele aeronavelor civile ale viitorului (în principal reducerea zgomotului produs de curgerea turbulentă care interacționează cu bordul de atac al paletelor de stator).
Aceste capabilități extinse, împreună cu activitățile de suport tehnic și tehnologic propuse, sunt menite să furnizeze o bază pentru extinderea tehnologiilor și inovațiilor emergente, legate de statoarele ventilatoarelor viitoarelor motoare turboreactoare cu dublu flux, cu grad foarte mare de diluție (UHBR) și să crească nivelul de pregătire tehnologică (Technology Readiness Levels- TRL), în vederea obținerii validării unui demonstrator la scară reală, pe stand experimental, într-un mediu corespunzător funcționării pe motorul real.
Obiectivele proiectului de complementaritate se leagă în mod direct de această țintă, urmărind validarea aplicării tehnologiilor și conceptelor acustice, structurale și mecanice pentru paletele de stator ventilator (OGV-Outer Guide Vane) propuse în proiectul CSJU InnoSTAT (H2020 CleanSky2 GA n° 865007).
În primul rând, vor fi efectuate analize aprofundate și vor fi evaluate din punct de vedere termomecanic demonstratoarele, paletele de stator ventilator-OGV care integrează conceptele acustice inovatoare și care vor fi dezvoltate, la diferite niveluri tehnologice (TRL), validate prin simulări numerice și testate experimentale la nivel de prototip (TRL2 /3), la scară 1:3 - sector de 20 OGV de stator (TRL4) și respectiv la scară 1:1 (TRL 3), tehnologiile de manufacturare fiind fabricarea aditivă-printarea 3D și respectiv tehnologia autoclavei. Cele cinci concepte acustice propuse în cadrul proiectului vor face obiectul unui proces de selecție în două etape, criteriile fiind: performanțele acustice, aerodinamice, structural-mecanice, termice și de mediu în vederea validării în condiții care simulează condițiile reale de funcționare ale motorului. În cadrul proiectului de comlementaritate REMASTER, nivelul de maturitate tehnologică va crește de la TRL3 (în proiectul CSJU) la TRL 4, pentru demonstratoarele de palete de stator ventilator la scară 1:1.
În al doilea rând, va fi dezvoltat cel puțin un concept nou pentru paletele de stator ale ventilatorului, suplimentar conceptelor propuse în proiectul CSJU InnoSTAT. Proiectul va fi implementat pe baza unei abordări sistematice, foarte ambițioase, vizând: “proiectarea / înțelegerea fenomenelor / îmbunătățirea” noilor concepte propuse, procedura neimplementată până în momnetul de față, din cele știute de noi. Conceptul se va baza pe o nouă abordare a problemei reducerii zgomotului, utilizând benzi, nervuri, inserții de polimeri termorigizi tip elastomeri, la bordul de atac al paletelor sau chiar în zona de intrados și extrados.
Ca rezultat al acestor activități de dezvoltare tehnică și tehnologică se așteaptă o creștere a profunzimii cunoștințelor dobândite în domeniu, furnizând bazele pentru viitoare teme de cercetare conexe, o creștere semnificativa a impactului proiectului CSJU InnoSTAT și nu în cele din urmă, o contribuție semnificativ sporită la reducerea nivelului de zgomot al viitoarelor motoare turboreactoare cu dublu flux, cu grad foarte mare de diluție (UHBR) care vor echipa avioanele civile in anul 2030.
Pentru a înlesni și a susține atingerea obiectivelor mai sus menționate ale proiectului este necesară dezvoltarea și extinderea infrastructurii de cercetare pentru tehnologii de fabricație, operațiuni de prelucrare / măsurare 3D de precizie și respectv analize, investigații experimentale. Acesta constituie cel de-al treilea obiectiv al proiectului. Echipamentele de cercetare și infrastructură extinsă vor face posibilă continuarea, în profunzime, în perspectivă a unor astfel de teme de cercetare de interes la nivel European, privind evaluarea la scară de laborator din punctul de vedere structural, termic, mecanic al materialelor compozite ranforsate cu fibre de carbon utilizate în fabricarea paletelor de stator ventilator, dar și caracterizarea acestora din urmă, din punct de vedere aero-acustic.
Totodată, prin extinderea infrastructurii de cercetare, pentru dezvoltarea de prototipuri la scară mică va fi posibilă utilizarea de tehnologii alternative, mai eficiente din punct de vedere al costurilor, timpului și resurselor umane implicate, cum este tehnica fabricației aditive, tehnologia de printare 3D de structuri compozite ranforsate cu fir continuu de carbon. În cadrul proiectului vor fi analizate performanțele, în scopul asigurării unei corelații precise în procesul de tranziție de prototipurile la scară redusă la demonstratoarele la scară reală, atât din punctul de vedere al performațelor mecanice, cât și al celor acustice, înainte de validarea aero-acustică pe standul de ventilatoare.
“Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”
Beneficiar: Institutul Național de Cercetare Dezvolatre Turbomotoare COMOTI
Durata proiectului: 30 luni
Data începerii: 28.04.2020
Valoarea totală a proiectului : 7.014.647,75 lei
Asistenţa financiară nerambursabilă: 7.014.647,75 Lei
Contribuţia Uniunii Europene: 5.611.718,2 Lei
Bugetul de stat: 1.402.929,55 Lei
Director Proiect: Dr. Ing. Raluca MAIER
e-mail: raluca.maier@comoti.ro
Tel.: 021.434.01.98/423
Fax: 021.434.02.41
ABOUT
I'm a paragraph. Click here to add your own text and edit me. It’s easy. Just click “Edit Text” or double click me to add your own content and make changes to the font. Feel free to drag and drop me anywhere you like on your page. I’m a great place for you to tell a story and let your users know a little more about you.This is a great space to write long text about your company and your services. You can use this space to go into a little more detail about your company. Talk about your team and what services you provide. Tell your visitors the story of how you came up with the idea for your business and what makes you different from your competitors. Make your company stand out and show your visitors who you are.
